Tânărul de 20 de ani, din Limerick, un oraş din Irlanda, şi-a pierdut viaţa cu câteva ore înainte de a se căsători, în timp ce mireasa îl aştepta la altar, fără să ştie că el a fost implicat într-o tragedie.
Mireasa şi familia pregătită de nuntă au aflat, în timp ce se aflau la Biserica St. Munchin din Limerick, de faptul că tânărul a murit într-un cumplit accident rutier.
Totul s-a întâmplat joi, pe 19 august 2021, atunci când tânărul a fost implicat într-un accident pe autostrada M6.
Potrivit presei britanice, maşina în care se afla tânărul mire s-a izbit violent de un alt autoturism care circula pe contrasens, pe autostradă. În total, trei maşini au fost implicate în accident, iar două dintre ele au luat foc după impact.
Din nefericire, pentru tânărul de 20 de ani, care urma să se căsătorească, medicii nu au mai putut face nimic, notează thesun.co.uk.
Mireasa a aflat despre tragedie şi, în memoria celui alături de care urma să promită că îşi va petrece restul vieţii, a organizat un eveniment chiar în faţa bisericii în care iubitul ei nu a mai ajuns.
"Vom ridica baloane pentru iubitul meu soţ în această zi în care, în loc să sărbătorim cea mai fericită zi din viaţa noastră, o trăim pe cea mai rea. Te voi iubi întotdeauna şi mereu va fi despre mine şi despre tine, indiferent ce se va întâmpla. Te iubesc necondiţionat, uriaşul meu blând, nu ai meritat asta", a declarat tânăra.
Sute de prieteni şi oameni impresionaţi de povestea tragică a celor doi tineri, care urmau să se căsătorească, au participat la evenimentul de la biserică.
Un tânăr, acuzat că a provocat accidentul de pe autostradă, a fost arestat de Poliţie.