Superbomba, numită Tallboy în argoul aviaţiei britanice, a fost lansată de Royal Air Force asupra unei nave de război a Germaniei naziste în 1945 însă, evident, şi-a ratat ţinta.
Ea a ajuns pe fundul Mării Baltice, în apropierea portului din oraşul Swinoujscie, situat în nord-vestul Poloniei şi care în vremea războiului era teritoriu german, găzduind una dintre cele mai importante baze naziste.
O geamandură galbenă marchează, la suprafaţa canalului Piastowski, locul unde a căzut bomba.
Dispozitivul a rămas nedescoperit până anul trecut, când a fost depistat de muncitorii care dragau un canal din apropiere.
Înainte de dezamorsare, bomba trebuie scoasă din nisip
"Doar vâful i se vede. E o premieră mondială. Nimeni nu a mai dezamorsat vreodată o bombă Tallboy", a declarat Grzegorz Lewandowski, purtătorul de cuvânt al marinei militare poloneze.
Operaţiunea demarată luni este efectuată de scafandri militari pirotehnişti şi urmează să dureze până la 5 zile.
Complexitatea este pe măsura riscului: bomba lungă de 6 metri s-a înfipt în nisipul de pe fundul mării, la aproximativ 12 metri adâncime. În primele două zile, scafandrii pirotehnişti vor încerca să o degajeze din nisip în siguranţă, în condiţiile în care încărcătura explozivă echivalentă cu 3,6 tone de TNT ar putea detona la vibraţii.
Dacă acest prim pas reuşeşte, pirotehniştii vor folosi o tehnică numită "deflagraţie", care presupune arderea de la distanţă a explozibilului, fără iniţierea unei explozii.
Sute de persoane au fost evacuate
Varianta exploziei controlate a fost exclusă din cauza riscului că unda de şoc ar putea distruge un pod situat la câteva sute de metri de locul intervenţiei.
Pericolul real ca bomba - printre cele mai puternice construite şi utilizate în al Doilea Război mondial - să explodeze, în ciuda tuturor precauţiilor, a determinat autorităţile să evacueze aproximativ 750 de locuitori din localitatea expusă, relatează presa internaţională.
#Polish divers will commence the deactivation operation of a massive #British “Tallboy” air #bomb on Monday. It lies at the bottom of the channel connecting #Baltic Sea and Szczecin Lagoon near a ferry crossing in Świnoujście, north-west #Poland.
— Poland In (@Polandin_com) October 11, 2020
More: https://t.co/U2nt1B9sjT pic.twitter.com/xfyM5vvrX7