Rebelii talibani au anunţat joi, într-un comunicat, suspendarea discuţiilor preliminare aflate în curs cu americanii pentru a pune capăt conflictului din Afganistan, informează
AFP.
"Emiratul islamic din Afganistan (comandamentul taliban, n.red.) a decis să rupă orice dialog cu americanii din cauza neîncetatelor lor schimbări de poziţie", afirmă rebelii într-un comunicat postat pe Internet.
Înlăturaţi de la putere la sfârşitul lui 2001 de o coaliţie militară condusă de Washington, talibanii conduc de atunci o rebeliune sângeroasă împotriva autorităţilor de la Kabul şi a aliaţilor lor din cadrul Forţei NATO (ISAF), condusă de Statele Unite.
La începutul lui ianuarie, pentru prima dată în zece ani de conflict, ei şi-au anunţat intenţia de a deschide un birou în Qatar pentru a discuta cu Statele Unite.
Guvernul afgan a fost de acord cu instalarea acestei reprezentanţe în afara Afganistanului.
Talibanii cer însă ca măsură prealabilă pentru orice negociere eliberarea membrilor lor deţinuţi la Guantanamo.
Sâmbătă, Statele Unite, care vor ca rebelii să renunţe la violenţă înainte de a discuta, au declarat că nu au luat încă o decizie în privinţa transferului către Qatar a cinci responsabili talibani deţinuţi la Guantanamo.