Talibanii pakistanezi au construit tabere de antrenament în Siria şi au trimis sute de insurgenţi în această ţară, inclusiv membri ai reţelei teroriste al-Qaida, pentru a lupta alături de forţele opoziţiei împotriva regimului Bashar Al-Assad.
La peste doi ani de la începerea conflictului din Siria, această ţară a devenit un magnet pentru combatanţi sunniţi dornici să lupte împotriva regimului şiit.
În acest context, în Siria au mers membri ai Frontului Al-Nusra, catalogat de Statele Unite drept o filială a reţelei teroriste al-Qaida.
Duminică, talibanii pakistanezi au anunţat că au decis să se alăture conflictului, trimiţând deja sute de insurgenţi pentru ajutarea "prietenilor mujahedini".
"Fraţii noştri au nevoie de ajutor; în acest context, le trimitem sute de luptători", a declarat pentru Reuters un membru al Mişcării Talibanilor Pakistanezi, o grupare care are legături cu al-Qaida, informează
Mediafax.
Anunţul complică şi mai mult situaţia din Siria, care se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi conflicte între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad, ajutat de mişcarea şiită libaneză Hezbollah.
Conflictul, care s-a extins sporadic în Libanul vecin, s-a soldat, potrivit estimărilor, cu aproximativ 95.000 de morţi.