Centrul taifunului Roke a lovit lângă oraşul Hamamatsu, vântul atingând viteze de până la 167 de kilometri pe oră. Aproximativ un milion de persoane au fost sfătuite de către autorităţi să evacueze zona.
În vestul Japoniei, afectat de marginea furtunii, ploile torenţiale au căzut cu un volum de până la 50 de milimetri pe oră, în unele regiuni înregistrându-se până la 450 de milimetri pe parcursul unei zile.
Conform autorităţilor, mai multe zboruri către Kyushu şi Shikoku au fost anulate şi mai multe trenuri din zona centrală şi sudică a Japoniei nu mai circulă.