Antena 3 CNN Externe Ungaria acuză Bruxelles-ul că a orchestrat embargoul ucrainean pentru petrolul rusesc

Ungaria acuză Bruxelles-ul că a orchestrat embargoul ucrainean pentru petrolul rusesc

2 minute de citit Publicat la 00:20 05 Aug 2024 Modificat la 00:30 05 Aug 2024
BeFunky-collage - 2024-08-05T001912.738
Peter Szijjarto, ministrul ungar de externe / sursă foto: Profimedia Images

Decizia Kievului de a opri livrările Lukoil către Ungaria şi Slovacia a fost probabil „orchestrat de la Bruxelles”, deoarece acesta „nu poate suporta faptul că Ungaria nu a cedat în faţa presiunilor”, a declarat Peter Szijjarto, ministrul ungar de externe, potrivit Agerpres.

Adresându-se sâmbătă participanţilor unui eveniment organizat de Mathias Corvinus Collegium (MCC) la Esztergom, ministrul a declarat că Uniunea Europeană „a pierdut mult din putere”, dar „cu siguranţă nu este atât de slabă încât să tolereze ca o ţară candidată să ia o decizie fără nicio consultare”, ameninţând securitatea aprovizionării cu energie a două state membre ale UE.

El a spus că acţiunea Ucrainei a afectat o treime din importurile de ţiţei ale Ungariei şi 40-45% din importurile Slovaciei, „un risc semnificativ pentru aprovizionarea cu energie”.

În plus, Croaţia a abuzat de poziţia sa prin „creşterea de mai multe ori a taxelor de tranzit” şi limitând Ungaria la contracte pe termen scurt, a adăugat el.

Şeful diplomaţiei ungare a declarat că Bruxelles-ul şi Zagrebul „nu ar trebui să dicteze traseul [resurselor] noastre energetice, aşa cum nici noi nu le spunem altora”.

„Chiar dacă solidaritatea este unul dintre cuvintele cele mai des folosite în discursul politic european, Bruxelles-ul nu face nimic, în timp ce un candidat la aderare încearcă să pună două state membre într-o situaţie dificilă, iar un al treilea încearcă să profite de pe urma acestei situaţii”, susţine Szijjarto.

El a declarat că criticile aduse Ungariei cu privire la abordarea sa faţă de Ucraina trebuie să fie respinse acum că aceasta primeşte 42% din energia sa electrică din Ungaria, care a primit peste 1,3 milioane de refugiaţi şi aproximativ 1.500 de instituţii sunt frecventate de copiii refugiaţilor, precum şi „în pofida faptului că Ucraina încalcă drepturile minorităţii etnicilor maghiari”, conform ministrului ungar.

Atât timp cât această situaţie persistă, nu poate fi vorba de plata a miliarde de euro din Instrumentul european pentru pace, a spus Peter Szijjarto, afirmând că denumirea acestuia „este mai degrabă tragică decât amuzantă”.

Potrivit lui, Rusia a avansat între timp, în pofida faptului că aliaţii occidentali au livrat arme în valoare de multe miliarde de euro în Ucraina în ultimii doi ani şi jumătate.

×
x close