Dezvăluirea vine de la Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției din Belarus, aflată în exil în Lituania.
Ea a declarat pentru BBC că au avut loc 80 de acte de sabotaj pe căile ferate care aprovizionau forțele ruse, înainte ca acestea să se retragă din nordul Ucrainei în urmă cu o lună.
Tihanovskaia (foto interior) a mai spus că activiștii belaruși furnizează Ucrainei informații despre mișcările trupelor ruse și lansările de rachete efectuate de acestea.
Marea majoritate - 86% - a belarușilor au fost împotriva războiului, a indicat ea.
Potrivit Svetlanei Tihanovskaia, soarta Ucrainei și a Belarusului sunt interconectate, iar o victorie ucraineană ar putea ajuta Belarus să se elibereze de conducerea autoritara a lui Alexandru Lukașenko.
În timpul invaziei lansate pe 24 februarie, unele dintre unitățile militare ruse au intrat în Ucraina din Belarus, cu acordul lui Lukașenko, amintește BBC.
Foto principală: manevre militare cu blindate din Rusia și Belarus