Antena 3 CNN Externe Sute de manifestanţi ecologişti au blocat o intersecţie în Sofia. Ce se va întâmpla cu pădurile Bulgariei

Sute de manifestanţi ecologişti au blocat o intersecţie în Sofia. Ce se va întâmpla cu pădurile Bulgariei

<1 minut de citit Publicat la 08:31 14 Iun 2012 Modificat la 08:31 14 Iun 2012
Sute de manifestanţi ecologişti au blocat o intersecţie în Sofia. Ce se va întâmpla cu pădurile Bulgariei
Foto: Mediafax/AFP
Doisprezece manifestanţi ecologişti au fost arestaţi miercuri seara la Sofia, după ce au blocat timp de peste o oră una dintre principalele intersecţii din capitala bulgară, a anunţat Ministerul de Interne, citat de AFP.
  
Sute de persoane au protestat, în cadrul unui miting organizat prin intermediul reţelelor de socializare, faţă de o lege privind pădurile, dezbătută în a doua lectură de Parlament, care ar simplifica procedura de obţinere a unui drept de construcţie pe terenuri publice, în special în zone naturale protejate.
   
Scandând "Mafia" şi "Vrem natură, nu beton", tinerii manifestanţi au rămas aşezaţi timp de peste o oră într-o intersecţie din centrul oraşului. Ei le-au oferit flori jandarmilor echipaţi cu căşti, scuturi şi bastoane. Forţele de ordine i-au dispersat în final, arestându-i pe cei care refuzau să părăsească strada.
   
Noua lege vizează, între altele, extinderea staţiunilor de schi şi construcţia de piste, în condiţiile în care Bulgaria, al cărei teritoriu este constituit în proporţie de 40% din terenuri forestiere, nu are decât 200 de kilometri de piste.
   

×
x close