Antena 3 CNN Externe Sute de francezi protestează faţă de creşterea vârstei de pensionare (VIDEO)

Sute de francezi protestează faţă de creşterea vârstei de pensionare (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 16:01 16 Sep 2010 Modificat la 16:01 16 Sep 2010
Sute de francezi protestează faţă de creşterea vârstei de pensionare (VIDEO)

Creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani a ajuns mărul discordiei şi în Franţa. Sute de manifestanţi s-au confruntat cu poliţia în faţa Parlamentului şi au cerut oficialilor francezi să voteaze împotriva legii. Proteste au fost şi în Parlament unde opoziţia a acuzat puterea că vrea să salveze Franţa pe spatele oamenilor săraci.

Sute de francezi s-au strâns în faţa Parlamentului pentru a boicota adoptarea legii pensiilor. Mai mulţi oameni care au încercat să treacă de cordoanele poliţiei şi să pătrundă în Parlament au fost arestaţi.

Atmosfera a fost tensionată şi printre parlamentari. Opoziţia a protestat după ce preşedintele Camerei Deputaţilor a limitat numărul celor care au luat cuvântul. Opoziţia a acuzat puterea că vrea să salveze Franţa în detrimentul oamenilor simpli, dar continuă să protejeze oligarhii.

Până la urmă, legea a trecut cu 329 de voturi pentru şi 293 împotrivă. Acesta a reprezentat un succes al preşedintelui Sarkozy şi al contestatului ministru al muncii, Eric Woerth, spun analiştii francezi.

Sindicatele au anunţat proteste fără precedent pentru săptămâna viitoare, la care se estimează că vor participa peste 2 milioane de oameni.

Antena 3

 

×
x close