Incidente în Coreea de Sud. Sute de fermieri s-au bătut cu poliţia din Seul. Evenimentul a avut loc în timpul unui protest la care au participat peste 20.000 de oameni. Fermierii sunt nemulţumiţi că parlamentul vrea să voteze un acord de liber schimb cu Statele Unite. Înţelegerea, spun ei, i-ar ruina pentru că piaţa ar fi invadată de produsele americane.
Sute de fermieri sud-coreeni s-au bătut cu poliţia din Seul. Oamenii legii au fost nevoiţi să folosească forţa pentru a-i dispersa pe manifestanţi iar cei mai violenţi dintre ei au fost arestaţi. Incidentele au avut loc în timpul unui protest la care au participat peste 20 de mii de fermieri.
Demonstraţia vine cu câteva zile înainte de vizita din Coreea de Sud a preşedintelui american. Barack Obama va vizita Seulul în cadrul turneului său asiatic de o săptămână. Oamenii s-au adunat în capitala sud-coreeană pentru a protesta faţă de un acord de liber schimb între ţara lor şi Statele Unite. Manifestanţii spun că eliminarea taxelor vamale îi va ruina din moment ce produsele agricole americane, mult mai ieftine, vor invada piaţa locală.
Legea privind acordul de liber schimb se află acum în dezbaterea parlamentul de la Seul. Economiştii spun că documentul ar duce la creşterea cu un sfert a comerţului bilateral, cifrat la peste 78 de miliarde de dolari.
Antena 3