Antena 3 CNN Externe Suspectul în cazul atentatelor din Norvegia a suferit mai multe operaţii estetice şi lua steroizi

Suspectul în cazul atentatelor din Norvegia a suferit mai multe operaţii estetice şi lua steroizi

1 minut de citit Publicat la 12:10 28 Iul 2011 Modificat la 12:10 28 Iul 2011
Suspectul în cazul atentatelor din Norvegia a suferit mai multe operaţii estetice şi lua steroizi
Foto: Mediafax
Suspectul în cazul atacurilor de vineri din Norvegia, Anders Behring Breivik, a suferit mai multe operaţii estetice, în urmă cu câţiva ani, a declarat un prieten din copilărie al acestuia, potrivit site-ului de ştiri Norway News.
   
Breivik a fost operat la nas, la frunte şi la bărbie în Statele Unite, în urmă cu câţiva ani. Potrivit prietenilor săi, Breivik a început să ia steroizi în adolescenţă, lucru pe care l-a recunoscut şi el în manifestul publicat înainte de atacuri.
   
Prietenii l-au descris ca pedant, iar unii afirmă că acesta susţinea că are foarte mult succes la femei, dar nu l-au văzut niciodată cu una.
   
Norvegianul în vârstă de 32 de ani este obsedat de felul în care arată, precum şi de bani şi haine, potrivit manifestului său. Breivik mai scria în manifest că se considera prea feminin, lucru pe care l-a pus pe seama faptului că a crescut fără tată.
   
Potrivit lui Svenn Torgersen, un expert în psihologie clinică, Breivik are o personalitate "extrem de narcisistă".
   
Anders Behring Breivik este arestat în cazul atentatului cu bombă care a vizat vineri clădiri guvernamentale din Oslo, soldat cu cel puţin opt morţi, şi al atacului armat de pe insula Utoeya, unde se desfăşura o reuniune a tineretului laburist, soldat cu 68 de morţi.


×
x close