Ulterior, suspectul a fost depistat în trafic, la volanul unui vehicul Honda.
Robert E. Crimo III a fost arestat lângă Lake Forest, statul Illinois, după o scurtă urmărire. El a ieșit din mașină cu mâinile ridicate și s-a predat ofițerilor de poliție (foto următoare).
Primele informații arată că ucigașul a tras în mulțime de pe acoperișul unei clădiri.
El ar fi reușit să ajungă pe acoperiș urcând pe o scară utilitară ce dădea într-o alee.
Poliția a recuperat o pușcă de pe acoperiș.
Robert E. Crimo III a ucis cinci persoane la fața locului. O a șasea a murit la spital.
Alte 26 de persoane au fost rănite.
Poliția nu a menționat motivele pentru care suspectul a deschis focul la paradă.
Suspectul Robert "Bobby" Crimo III a fost identificat și capturat după ce autoritățile au interpretat "o cantitate semnificativă de probe digitale", a precizat Cristopher Covelli, purtătorul de cuvânt al Forței Operative pentru Infracțiuni Majore din Lake County.
Autoritățile au corectat o informație referitoare la vârsta celui reținut, menționând că e vorba de un bărbat de 21 de ani, și nu 22 de ani, cum s-a anunțat inițial.
CNN publică mărturisirea lui Paul A. Crimo, unchiul suspectului.
Acesta s-a declarat "devastat" de cele întâmplate.
"N-am văzut niciun semn care să arate că ar face așa ceva", a spus el.
Potrivit acestuia, nepotul său este un tânăr tăcut, interiorizat, singuratic, căruia nu i-a văzut niciun prieten trecându-i pragul casei.
Unchiul suspectului a mai spus că Robert Crimo III trăia într-un apartament deținut de tatăl său și că, după știința sa, tânărul nu avea niciun job la momentul comiterii tragediei.