Update 22:18 Antena 3 CNN a difuzat primele imagini de la percheziția casei lui Jack Teixeira. Se poate constata că sunt elemente din interiorul locuinței care se văd în fotografiile ajunse pe internet.
Update 21:30 CNN anunță că agenții FBI l-au arestat pe suspect, iar acum locuința sa din North Dighton (statul Massachusetts) este percheziționată.
Procurorul General al SUA, Merrick Garland, a anunțat arestarea lui Teixeira în cadrul unei declarații de presă extrem de scurte.
Citește și: Pentagon Leaks: Nu va fi pace nici dacă Ucraina obține "câștiguri semnificative" pe front
Teixeira a fost acuzat de divulgarea neautorizată a unor informații clasificate din domeniul apărării, a mai precizat Garland.
El a menționat că arestarea suspectului a decurs fără incidente, că mulțumește forțelor de ordine și vor urma alte informații oficiale în curând.
Reținerea suspectului a fost anunțată de FBI printr-un comunicat, fără a preciza identitatea acestuia.
Update 21:15 Arestarea lui Jack Teixeira este așteptată dintr-un moment în altul, anunță jurnaliștii americani. Potrivit Washington Post, mai mulți ofițeri FBI au fost văzuți în jurul locuinței suspectului iar apoi casa a fost încercuită de ofițeri înarmați și a fost adusă o mașină blindată.
EMBED_182793]
Știrea inițială
Informațiile privind vârsta și calitatea militară a suspectului au fost publicate inițial de cotidianul american The New York Times (NY Times), care precizează și numele acestui tânăr: Jack Teixeira.
Teixeira (fotomontaj, stânga) este și lider al unui mic grup de discuții online dedicat jocurilor pe calculator. Aici au apărut în premieră documentele elaborate de serviciile americane de informații cu privire la Ucraina, dar și alte materiale clasificate.
Grupul se numește Thug Shaker Central și numără aproximativ 20-30 de membri, majoritatea tineri și adolescenți, animați de interesul comun pentru arme, meme-uri rasiste și jocuri video.
Doi oficiali americani au confirmat că anchetatorii doresc să discute cu Teixeira despre scurgerea documentelor guvernamentale către grupul său privat online, relatează NY Times.
Suspectul în scurgerea din informații, care - potrivit presei internaționale - pare să fi compromis sau să fi întârziat contraofensiva ucraineană, era căutat de agenții federali de mai multe zile.
Însă FBI nu l-a identificat, momentan, pe suspect drept Jack Teixeira iar oficialii Biroului Federal de Investigații au refuzat să comenteze informația legată de identitatea acestui suspect.
Pentagonul a calificat scurgerea de documente militare secrete drept un risc grav la adresa securității naționale a SUA și a declanșat, la rândul său, o investigație împreună cu Departamentul american al Justiției.
Într-o primă reacție la acest scandal botezat de presa internațională "Pentagon Leaks", președintele american Joe Biden a spus că este "preocupat" de incident dar nu știe să existe elemente care să genereze "consecințe imediate".
Fotomontaj: Jack Teixeira, suspectul în scurgerea de documente secrete de la Pentagon (stânga) și imagini din timpul operațiunii FBI în urma căreia suspectul a fost arestat (dreapta)