Comisarii europeni vor primi proiectul tot duminică seara.
Guvernul bulgar condus de partidul GERB al premierului Boiko Borisov va avea la dispoziţie o zi - luni - pentru a examina textul şi a formula obiecţii, a explicat postul public de radio din Bulgaria, BNR. Obiecţiile pot fi ause doar părţii tehnice, nu şi celei politice a documentului.
Schimbări în cadrul documentului pot fi făcute doar în timpul dezbaterilor între comisari, programate pentru miercuri, cu câteva ore înainte de publicarea raportului.
Aceleaşi surse diplomatice citate de Trud au reiterat că posibilitatea monitorizării separate a Bulgariei şi României din cauza crizei politice de la Bucureşti a fost pe masă tot timpul până sâmbătă, dar cel mai probabil status quo-ul va fi menţinut.
În cursul acestei săptămâni, premierul Boiko Borisov, la cererea sa, a discutat de urgenţă la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, mulţi comentatori vâzând în aceasta o ultimă încercare disperată de a "atenua unele dintre criticile cele mai puternice".
Liderul Partidului Socialist Bulgar (BSP) şi al Partidului Socialiştilor Europeni (PES) Serghei Stanişev a declarat că cel mai probabil CE va menţine mecanismul de monitorizare a Bulgariei, calificând aceasta drept un "eşec al GERB".