Franţa se opune, în prezent, alături de Germania şi Olanda, stabilirii unui termen pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen, afirmă surse europene citate de site-ul publicaţiei austriece Osterreich, potrivit
Mediafax.
Conform surselor comunitare citate de cotidianul austriac, Franţa, Germania şi Olanda sunt nemulţumite de eforturile insuficiente pentru combaterea corupţiei în România şi Bulgaria.
Potrivit cotidianului, Austria nu se opune admiterii celor două state în Schengen, dar ar prefera o aderare etapizată.
La rândul ei, Finlanda a anunţat miercuri dimineaţă că va bloca aderarea României şi Bulgariei la Schengen, conform postului public de televiziune YLE.
Potrivit unui oficial din cadrul Preşedinţiei irlandeze a UE, Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne, care se va desfăşura joi şi vineri, nu va lua nicio decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, din cauza opoziţiei mai multor state membre. "Nu va exista niciun vot şi nicio decizie", a comunicat preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.
"Deocamdată, nu există consens" pentru integrarea României şi Bulgariei deoarece "mai multe state au rezerve şi preocupări", a precizat o sursă din cadrul preşedinţiei irlandeze. "Dosarul nu va putea fi soluţionat de preşedinţia irlandeză şi va trece la Lituania", care va deţine preşedinţia Consiliului UE începând din iulie, adaugă sursa citată.
O reuniune a ambasadorilor statelor UE era programată miercuri seara la Bruxelles în încercarea de a se găsi o soluţie la actuala criză, conform unor surse diplomatice.
Miercuri, autorităţile din Finlanda au anunţat că vor bloca aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
Şi autorităţile germane susţin obiecţia Finlandei. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Germania nu este singura ţară care ar fi votat împotriva aderării României la Schengen în Consiliul JAI, adăugând că sunt cel puţin şapte state care s-ar fi opus în cazul unui vot.
Ponta îl atacă pe Băsescu: Nu există cele şapte ţări care ni se opun aderării la Schengen. Sunt bârfeCiteşte şi
Băsescu: Intrarea în Schengen este o obligaţie. Septembrie sau decembrie ar putea fi un alt termen, iar neintrarea în Schengen nu e vina mea