Antena 3 CNN Externe Surpriză la negocieri: Zelenski spune că SUA vor să preia controlul la centrala nucleară Zaporojie, ocupată de Rusia

Surpriză la negocieri: Zelenski spune că SUA vor să preia controlul la centrala nucleară Zaporojie, ocupată de Rusia

A.I.
1 minut de citit Publicat la 08:54 20 Mar 2025 Modificat la 09:01 20 Mar 2025
centrala nucleara zaporojie
Ucraina și Rusia s-au învinuit reciproc pe parcursul războiului că încearcă să provoace o catastrofă nucleară la Zaporojie. Sursa foto: Profimedia Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că în cursul discuției telefonice de miercuri cu Donald Trump, cei doi lideri au vorbit despre un eventual control american asupra centralei nucleare de la Zaporojie, relatează Agerpres, care citează AFP.

Centrala a fost ocupată de armata rusă încă din primele zile ale invaziei începute în februarie 2022.

În timpul discuțiilor, Donald Trump i-a spus lui Volodimir Zelenski că Statele Unite ar putea lua "în posesie" centrale nucleare ucrainene.

"Am vorbit doar despre o centrală, care se află sub ocupație rusă", a confirmat Zelenski.

El a afirmat că nu a simțit "nicio presiune" din partea lui Trump pentru ca Ucraina să accepte concesii în schimbul păcii.

Zelenski spune că Rusia nu va accepta încetarea focului cât timp în Kursk se află soldați ucraineni

În ceea ce privește încetarea ostilităților cu Rusia, liderul de la Kiev a estimat că președintele rus Vladimir Putin "nu dorește o încetare a focului" atât timp cât trupele ucrainene rămân în regiunea rusă Kursk.

În prezent, cei mai mulți dintre soldații ucraineni care a lansat în august anul trecut o ofensivă surpriză în regiunea rusă de graniță s-au retras, potrivit relatărilor din presa internațională.

Doar o mică porțiune de teritoriu din Kursk s-ar mai afla sub controlul armatei ucrainene.

Zelenski a acceptat, miercuri, după discuția telefonică cu Donald Trump, propunerea de armistițiu parțial menită să oprească loviturile ruse asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Kremlinul a făcut, marți, un anunț similar, după dialogul telefonic dintre Trump și Putin.

Atât Rusia, cât și Ucraina au lansat, în noaptea de marți spre miercuri, lovituri aeriene asupra părții adverse.

×
x close