Antena 3 CNN Externe Summitul UE-SUA a debutat la Washington

Summitul UE-SUA a debutat la Washington

Summitul UE-SUA a debutat la Washington
30 Apr 2007   •   12:12

Summit-ul Uniunea Europeană - Statele Unite a debutat luni la Washington. Potrivit analiştilor, relaţiile dintre blocul european şi Statele Unite au fost tensionate, în ultimii ani, însă ambele părţi au încercat să treacă peste dispute, pentru a se pregăti de reuniune. Principalele subiecte de discuţie vor fi schimbările climatice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Împreună deţin 40 la sută din puterea comercială mondială şi 60 la sută din creşterea economică mondială. În pofida faptului că au multe în comun, între statele membre ale Uniunii Europene şi Statele Unite există încă tensiuni nerezolvate. Potrivit unor surse oficiale, cele două părţi vor încerca, în cadrul summit-ului, să evite transmiterea unui mesaj agresiv asupra schimbărilor climatice.

Unii demnitari sunt de acord cu faptul că nu ar fi tocmai potrivit ca cele două părţi să intre prea mult în detalii în ceea ce priveşte opinia pe care o au despre reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Un punct important îl reprezintă parteneriatul transatlantic, ambele părţi dorind să ajungă la un acord asupra înlăturării unor bariere comerciale.

Nici problemele de interes internaţional nu vor lipsi de pe agendă, cum ar fi dosarul nuclear iranian. Modul în care cele două părţi privesc această problemă ar putea însă, potrivit analiştilor, să tensioneze şi mai mult relaţiile. În timp ce Uniunea Europeană operează garanţii în valoare de aproximativ 10 miliarde de dolari din comerţul cu Teheranul, Statele Unite ar dori ca poziţia blocului comunitar faţă de regimul iranian să fie mai dură.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close