Un
nou raport intern al NATO cere liderilor Alianţei să ia în
discuţie reformarea organizaţiei, la summit-ul din aprilie, de la
Bucureşti. Raportul de 152 de pagini este conceput de foşti şefi
de stat major din Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania şi
Olanda, şi face apel la ieşirea NATO din condiţia de instituţie
din timpul războiului rece. Una dintre propunerile revoluţionare se
referă la finanţarea comună a misiunilor internaţionale, pentru a
evita refuzul statelor membre de a trimite trupe pe front. Una
dintre cele mai mari provocări ale Alianţei este în prezent,
refuzul multora dintre statele membre NATO de a contribui cu
suficiente trupe şi echipament militar la Forţa pentru Assistenţă
de Securitate în Afganistan.
Alianţa se confruntă cu riscul
unui eşec în Afganistan în ciuda numeroaselor trupe pe care le are în zonă. Fiecare dintre membrii NATO care contribuie cu soldaţi
sau echipamente îşi finanţează însă misiunea, aşa că
tot mai puţne state sunt dispuse să plătească de la buget pentru
misiunile Alianţei.
De zeci de ani,
Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Canada, Olanda şi Germania
poartă cea mai mare respionsabilitate în termeni bugetari,
pentru că ele participă în mod constant şi în nunmăr
mare la misiunile NATO. Rezultatul este creşterea sentimentului de
frustrare în rândul aliaţilor, şi în timp,
erodarea solidarităţii în cadrul NATO. Raportul cere
abandonarea actualului sistem de finanţare a misiunilor, şi
introducerea unui buget de operatiuni finanţat în comun.
Antena 3