400
de
oameni din trei state nordice iau parte la o serie de teste pe care
suedezii le efectuează pentru a decoperi dacă vaccinul antitutun este
eficient. Vaccinul produs de
o companie farmaceutică privată, anulează efectul nicotinei în
sânge, în momentul în care individul vaccinat
fumează o ţigară. Astfel, nicotina nu mai ajunge în sistemul
nervos şi fumătorul poate scăpa de dependenţă pentru că nu va
mai simţi niciun efect euforic.
Vaccinul îi va ajuta şi pe
cei care au renunţat la ţigări să nu fie tentaţi să se reapuce
de fumat. Compania suedeză speră că medicamentul va fi lansat pe
piaţă în cel mult trei ani. Potrivit Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii, consumul de tutun ucide anual cinci milioane şi
jumătate de oameni, în întreaga lume. Majoritatea
cazurilor sunt în ţările în curs de dezvoltare.
Antena3