Antena 3 CNN Externe Sud-coreenii vor fi mai tineri cu un an sau doi. Coreea de Sud schimbă metoda de calculare a vârstei

Sud-coreenii vor fi mai tineri cu un an sau doi. Coreea de Sud schimbă metoda de calculare a vârstei

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 09:38 09 Dec 2022 Modificat la 09:38 09 Dec 2022
coreea de sud
Sud-coreenii vor fi mai tineri cu un an sau doi. Coreea de Sud schimbă metoda de calculare a vârstei Sursa foto: Pixabay

Până acum, la naștere, se considera că sud-coreenii au vârsta de 1 an și se adăuga câte un an la fiecare 1 ianuarie. Este vârsta invocată cel mai frecvent de cetățenii țării în viața de zi cu zi.

Există, de asemenea, un sistem separat pentru vârsta de recrutare sau vârsta legală pentru consumul de alcool și fumat, în care vârsta persoanei începe de la 0, la naștere, și se adaugă câte un an la fiecare 1 ianuarie.

De la începutul anilor `60, cu toate acestea, Coreea de Sud a utilizat și norma internațională pentru documentele medicale și cele juridice, normă în care vârsta începe de la 0 și se adaugă câte un an la fiecare zi de naștere.

Coreea de Sud trece la metoda internțională de calculare a vârstei, din 2023

Cel puțin în documentele oficiale, confuzia provocată de varietatea de sisteme o să dispară în iunie 2023, când vor intra în vigoare noile legi, care prevăd folosirea exclusivă a metodei internaționale de calcul.

"Revizuirea are scopul de a reduce costurile socio-economice inutile, deoarece disputele juridice și sociale, precum și confuzia persistă din cauza modalităților diferite de calculare a vârstei", a declarat Yoo Sang-bum din partidul de guvernământ Puterea Poporului, în fața parlamentului de la Seul, potrivit publicației The Guardian, citată de b1tv.ro.

Jeong Da-eun, o femeie în vârstă de 29 de ani, este bucuroasă de schimbare și spune că mereu a trebuit să se gândească de două ori când se afla peste hotare și era întrebată ce vârstă are.

"Îmi amintesc că străinii mă priveau cu nedumerire deoarece îmi lua atât de mult timp să dau un răspuns despre câți ani aveam", spune femeia.

×
x close