O adevărată muncă de Hercule, care, fără surprize, se va încheia cu nominalizarea fostului comisar european Mario Monti consideră Eoin Ryan, de la cabinetul IHS Global Insight.
„Misiunea sa va fi aceea de a redresa o economie slabă din punct de vedere structural, de a se asigura că Italia supravieţuieşte pe pieţe financiare şi în zona euro şi de a revitaliza reformele, aflate într-un punct mort, promise UE şi FMI”, a arătat Ryan.
Dacă perspectiva nominalizării sale a adus puţin optimism, pieţele rezistă afluxului şi viitorul preşedinte al Consiliului va trebui să „treacă proba faptelor”, avertizează şi Giuliano Noci, profesor de economie la MIP, Şcoala de Comerţ a Univeristăţii Politehnice din Milano.
Parlamentul a acceptat sâmbătă, înainte de demisia lui Berlusconi, primele măsuri anticriză promise pentru reducerea colosalei datorii de 1.900 de miliarde de euro (circa 120% din PIB) şi pentru relansarea creşterii economice dar acestea nu răspund decât parţial urgenţei situaţiei, afirmă Noci.
Tito Boeri, de la Universitatea Bocconi din Milanoi, adaugă că noul premier, Mario Monti, va trebui să îndeplinească trei reforme importante deoarece investitorii au nevoie de ceva puternic.