Autorităţile
americane şi cele mexicane au descoperit, în cadrul unor
operaţiuni simultane, un tunel folosit pentru trafic de droguri,
care făcea legătura între cele două ţări. Este cel mai
mare tunel descoperit vreodată de-a lungul graniţei dintre Statele
Unite şi Mexic începând din ianuarie 2006.
Potrivit
forţelor de ordine, acesta fusese construit chiar sub linia de
frontieră. Intrările au fost descoperite într-o locuinţă
din statul Arizona, respectiv într-o casă din oraşul mexican
Nogales. Tot aici autorităţile au găsit, în ultimii ani, cel
puţin 20 de tuneluri folosite pentru trafic de droguri sau persoane.
Cinci suspecţi au fost reţinuţi în Mexic, în timp ce
partea americană nu a efectuat deocamdată nicio arestare.
Antena
3