Lansarea, anunţată de mai multe zile, va avea loc între 12 şi 16 aprilie, când Coreea de Nord sărbătoreşte 100 de ani de la naşterea lui Kim Ir Sen, întemeietorul regimului comunist. Racheta a fost deja instalată pe rampă iar pregătirile continuă, în ciuda protestelor din întreaga lume. Chiar şi Rusia, în general prietenoasă cu regimul de la Phenian, a avertizat că lansarea contravine rezoluţiilor ONU. Dar cele mai ferme condamnări vin din Statele Unite.
În replică, nord-coreenii susţin că racheta şi satelitul de observaţie pe care-l va lansa au doar scopuri paşnice. Ei au invitat, chiar, ziariştii occidentali să asiste la pregătirile pentru lansare.
Dar asigurările nu i-au liniştit pe vecinii Coreei de Nord. Mai ales că racheta, oricare i-ar fi menirea reală, va avea o traiectorie cu destule riscuri, în vecinătatea Filipinelor şi a arhipelagului japonez.
Companiile aeriene îşi vor devia, în următoarele zile, rutele de zbor prin regiune. Iar forţele armate japoneze, ca şi cele sud-coreene, sunt în stare de alertă şi au subliniat că vor doborî racheta de îndată ce s-ar abate, cât de puţin, de la traiectorie. Îngrijorarea este justificată şi de faptul că nord-coreenii au mai încercat, de două ori, să plaseze sateliţi pe orbită, dar au eşuat de fiecare dată.