Donald Trump a anunţat că Guvernul ar putea prelua controlul unor întreprinderi industriale pentru a spori producţia de aparatură medicală, măşti şi echipamente de protecţie, care încep să lipsească în condiţiile actualei epidemii. O asemenea acţiune s-ar întemeia pe o lege de pe vremea războiului din Coreea.
Tot din cauza epidemiei a fost închisă graniţa dintre Canada şi Statele Unite, lungă de mii de kilometri. Decizia îi afectează serios pe numeroşi locuitori din zona de frontieră.
În ultimele 24 de ore, în Statele Unite s-au înregistrat aproape 3.000 de noi cazuri de contaminare. Deosebit de îngrijorătoare este situaţia de la New York, unde numărul bolnavilor este mai mult decât dublu faţă de ziua precedentă. În portul marelui oraş va acosta o navă-spital a marinei militare.
Printre noile cazuri se numără doi agenţi de la bursa de pe Wall Street. Din acest motiv, tranzacţiile se vor desfăşura, de acum înainte, numai pe internet.
Bursa de la New York are şi alte probleme: cursurile acţiunilor au scăzut din nou, cu peste 5 la sută, după ce, cu o zi înainte, păreau să îşi revină. Indicele Dow Jones a pierdut aproape tot ceea ce câştigase de la alegerea lui Donald Trump la Casa Albă.
Unul din experţii medicali ai Casei Albe a adus o veste îngrijorătoare: potrivit ultimelor studii, coronavirusul pare la fel de periculos şi pentru tineri, nu doar pentru oamenii în vârstă şi cu afecţiuni preexistente, cum se credea până acum.
Tinerii americani rămân, totuşi, optimişti. Au dovedit-o şi membrii unui cor şcolar din California. Deşi fiecare dintre ei este izolat acasă, ei s-au conectat prin Internet şi au cântat împreună, la fel de bine ca şi cum ar fi fost cu toţii pe aceeaşi scenă.
SUA şi Canada îşi închid frontiera comună