Aviația militară americană și canadiană a interceptat, miercuri, patru bombardiere - două rusești și două chineze - care zburau în apropiere de Alaska, transmite CNN.
Este vorba despre două aparate Tupolev Tu-95 Bear și două avioane H-6, pe care chinezii le-au construit pe baza unor modele ruse din epoca sovietică, precizează sursa citată.
Un oficial american din domeniul Apărării a declarat că este prima dată când aparate militare din Rusia și China sunt interceptate în timp ce operează împreună.
De asemenea, este pentru prima dată când bombardierele H-6 ale Chinei intră în Zona de identificare a apărării anti-aeriene (ADIZ) din Alaska
Bombardierele rusești și chineze au rămas în ADIZ, fără a intra în spațiul aerian suveran al SUA sau Canadei, potrivit unei declarații a Comandamentului nord-american de apărare aerospațială, NORAD.
SUA și Canada, care formează NORAD, au interceptat aparatele rusești și chineze cu avioane de luptă americane F-16 și F-35, precum și cu aparate canadiene CF-18.
General american: "Am văzut voința chinezilor de a opera în zona arctică"
Zborurile rusești în ADIZ Alaska au mai fost semnalate în trecut.
În luna mai, Rusia a trimis patru aeronave în această zonă din Alaska.
Noutatea o reprezintă prezența avioanelor chineze.
În luna martie, șeful Comandamentului Nordic al SUA, generalul Gregory Guillot, a avertizat că Beijingul "se îndreaptă tot mai mult spre nord, în Arctica" și a adăugat că se așteaptă să vadă avioane acolo "cât de curând, posibil anul acesta".
"Am văzut voința chinezilor de a acționa acolo. I-am văzut în zona maritimă. Le-am văzut navele, sub aparența unei cercetări tehnice sau științifice, dar credem că este vorba de o misiune multiplă, inclusiv militară.
În plus, mă aștept să văd activitate aeriană în partea dinspre Alaska a Arcticii încă din acest an", a spus acest militar de rang înalt în fața Comisiei pentru servicii armate a Senatului american.
În virtutea intereselor sale în zona arctică, statul comunist a depus eforturi pentru a-și extinde prezența în nordul îndepărtat, inclusiv prin cooperarea cu Rusia, amintește CNN.