În timp ce Marea Britanie restricţionează comunicarea cu Iranul, închizându-şi ambasada de la Teheran, SUA a decis înfiinţarea unei ambasade virtuale în vederea comunicării cu iranienii.
SUA a luat o astfel de măsură în absenţa legăturilor oficiale între cele două ţări, promiţând să spargă "cortina electronică" a regimului islamic, informează
AFP.
Autorităţile iraniene nu sunt încântate de proiect. Acestea şi-au exprimat furia încă de la anunţul privind proiectul, făcut în octombrie de secretarul american de Stat, Hillary Clinton, acuzând Statele Unite de ingerinţă în afacerile ţării.
Ambasada virtuală oferă, între altele, declaraţii politice de la Washington în limbile engleză şi farsi, informaţii privind vizele americane, ştiri de la Voice of America şi instrumente de comunicare prin intermediul reţelelor de socializare.
Într-un mesaj video, Hillary Clinton şi-a exprimat speranţa că acest portal va permite americanilor şi iranienilor să comunice "deschis şi fără frică".
"Întrucât Statele Unite şi Iranul nu au relaţii diplomatice, am ratat oportunităţi importante de a comunica cu voi, cetăţenii Iranului. Dar astăzi, putem folosi noile tehnologii pentru a ne reuni şi a promova o mai bună înţelegere între ţările noastre şi între cetăţeni. Din acest motiv am înfiinţat această ambasadă virtuală", a adăugat Clinton.
Statele Unite şi Iranul nu mai au relaţii diplomatice de la revoluţia Islamică din 1979 şi luarea de ostatici de la ambasada americană.