Americanii cu drept de vot din două
oraşe ale statului Vermont au aprobat o măsură care va permite
poliţiei să îi aresteze pe preşedintele George W. Bush şi
pe vicepreşedintele Dick Cheney, pentru "crime împotriva
Constituţiei", transmite presa locală, citată de Reuters.
Această măsură este una simbolică, nu are caracter coercitiv şi
a fost aprobată în Brattleboro şi Marlboro, oraşe dintr-un
stat cunoscut pentru sensibilitatea privind probleme naţionale, în
rezolvarea cărora adoptă măsuri liberale.
Votanţii au cerut
astfel poliţiei să "îi extrădeze pe aceştia
autorităţilor care pot decide judecarea lor".
Parlamentarii
statului Vermont au adoptat rezoluţii neconstrângătoare care
au vizat încheierea războiului din Irak şi demararea unor
proceduri împotriva lui Bush şi Cheney. Mai multe oraşe au
aprobat astfel de rezoluţii, însă nici una dintre ele nu a
avut efect la Washington.
Oraşul Brattleboro are circa 12.000 de
locuitori, este străbătut de râul Connecticut şi se află în
partea sud-estică a statului. Marlboro are aproximativ 1.000 de
locuitori.
Preşedintele Bush nu a vizitat niciodată acest stat în
calitate de preşedinte, deşi şi-a petrecut vacanţa în
apropiere.
Antena3.ro