Antena 3 CNN Externe SUA nu se va alătura coaliței internaționale pentru găsirea și distribuirea unui vaccin împotriva coronavirusului

SUA nu se va alătura coaliței internaționale pentru găsirea și distribuirea unui vaccin împotriva coronavirusului

Diana Dragotescu
1 minut de citit Publicat la 21:00 02 Sep 2020 Modificat la 21:00 02 Sep 2020
SUA nu se va alătura coaliței internaționale pentru găsirea și distribuirea unui vaccin împotriva coronavirusului
Sursa foto: Hepta

Coaliția intrenațională, Covax, care este condusă și de OMS își propune să achiziționeze 2 miliarde de vaccinuri împotriva coronavirusului până la sfârșitul anului viitor, pe care apoi să le distribuie în întreaga lume. 

Organizația Mondială a Sănătății a anunţat săptămâna trecută că Covax intenţionează să colaboreze cu producătorii de vaccinuri pentru a oferi ţărilor din întreaga lume acces egal la vaccinuri sigure şi eficiente, odată ce acestea sunt autorizate şi aprobate. În acest moment, 172 de ţări sunt implicate în discuţii pentru o potenţială participare în program, însă Statele Unite refuză să se alăture coaliției. 

Casa Albă: Nu vom fi constrânşi de organizaţii multilaterale influenţate de corupţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi de China

Luni, Comisia Europeană a confirmat că va contribui cu 400 de milioane de euro la iniţiativă, iar OMS a declarat că şi Germania s-a alăturat proiectului.

„Statele Unite vor continua angajamentele cu partenerii noştri internaţionali pentru a ne asigura că vom învinge acest virus, dar nu vom fi constrânşi de organizaţii multilaterale influenţate de corupţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi de China", a declarat Judd Deere, un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Secretarul pentru sănătate şi servicii umane, Alex Azar, a avut „interesul de a explora un anumit rol al SUA în Covax, dar a întâmpinat rezistenţă din unele părţi ale Administraţiei”, scrie Washington Post. 

OMS a avertizat împotriva „naţionalismului vaccinurilor”. „Pentru ca lumea să se recupereze mai repede, trebuie să se refacă împreună, pentru că este o lume globalizată: economiile sunt împletite”, a afirmat şeful Organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Accesul egal la un vaccin împotriva COVID-19 este cheia pentru a învinge virusul şi a deschide calea pentru recuperarea post pandemie", susține și Stefan Löfven, prim-ministrul Suediei.

×
Etichete: SUA vaccin coronavirus
x close