Antena 3 CNN Externe SUA: Mii de americani au protestat de Ziua Independenţei faţă de „spionajul neconstituţional” al NSA

SUA: Mii de americani au protestat de Ziua Independenţei faţă de „spionajul neconstituţional” al NSA

M.T.
1 minut de citit Publicat la 23:27 04 Iul 2013 Modificat la 23:27 04 Iul 2013
SUA: Mii de americani au protestat de Ziua Independenţei faţă de „spionajul neconstituţional” al NSA
Mii de americani au protestat joi, cu ocazia Zilei Independenţei, faţă de programul neconstituţional de spionaj al agenţiei de informaţii NSA, potrivit AGP, citată de Agerpres.

Protestele s-au desfăşurat atât pe străzi, cât şi pe internet.

La Washington, între 200 şi 300 de persoane s-au adunat în apropiere de Casa Albă, afişând pancarte cu mesaje precum "Nu-mi furaţi dreptul la o viaţă privată" sau scandând slogane de genul "Respectaţi cel de-al patrulea amendament".

Acţiunea, lansată de mişcarea "Restore the Fourth" (Respectaţi cel de-al patrulea amendament al constituţiei), urmăreşte să „sensibilizeze şi să mobilizeze la acţiune politică împotriva spionajului neconstituţional al guvernului american”.

Este nevoie ca administraţia „să respecte cel de-al patrulea amendament”, care, potrivit membrilor mişcării, „protejează dreptul cetăţenilor împotriva anchetelor şi arestărilor arbitrare”.

Alte manifestaţii, la care au participat sute de persoane, au avut loc pe străzile din zeci de oraşe americane precum Philadelphia, Boston, New York, Chicago sau San Francisco.

„Aceste programe sunt nejustificate, prea extinse şi periculoase”, a explicat pentru AFP unul dintre participanţii la protestele de la Washington, Thomas Nephew, militant al unei asociaţii de apărare a drepturilor civice.

Statele Unite încearcă să-l aresteze pe fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) Edward Snowden, sursa unor dezvăluiri şocante cu privire la vaste programe de monitorizare a comunicaţiilor de către administraţia americană.

×
x close