Candidatul
republican la preşedinţia Statelor Unite ale Americii, John McCain,
îl compară pe adversarul său democrat, Barack Obama, cu
Britney Spears şi Paris Hilton. Într-un nou clip de campanie,
Obama este înfăţişat ca o vedetă mondenă, imatură şi
incapabilă să conducă SUA. Reacţiile din tabăra democraţilor nu
au întârziat să apară.
Barack
Obama a ripostat imediat, atenţionând publicul american că
republicanii pierd vremea vorbind despre el în loc să ofere
soluţii pentru problemele reale ale ţării. "Nimeni nu mai
crede cu adevărat că Bush şi McCain sunt răspunsul real la
provocările pe care le avem în faţă, deci ei vor încerca
să vă sperie de mine. ŤOh, nu este destul de patriot, are un
nume amuzant, nu arată ca toţi ceilalţi preşedinţi de pe
bancnoteť", a spus Obama.
Potrivit
unui sondaj recent, Barack Obama are un avans de şapte procente faţă
de adversarul său, John McCain. 51 la sută dintre alegători l-ar
vota pe candidatul democrat şi doar 44 la sută pe cel republican.
Antena 3