Antena 3 CNN Externe SUA, Marea Britanie şi Arabia Saudită fac apel la încetarea violenţelor din Siria

SUA, Marea Britanie şi Arabia Saudită fac apel la încetarea violenţelor din Siria

1 minut de citit Publicat la 12:24 14 Aug 2011 Modificat la 12:24 14 Aug 2011
SUA, Marea Britanie şi Arabia Saudită fac apel la încetarea violenţelor din Siria
Foto: Agepres/Xhinua
Statele Unite, Marea Britanie dar şi Arabia Saudită au lansat un apel la Damasc, pentru încetarea imediată a violenţelor din Siria, conform unui comunicat de la Casa Albă, citat de AFP.

Preşedintele american Barack Obama şi premierul britanic David Cameron au făcut un apel la „încetarea imediată a violenţelor” din Siria, conform comunicatului.

De asemenea, liderii şi-au exprimat „profunda îngrijorare privind folosirea violenţei de către Guvernul sirian împotriva civililor şi convingerea că este necesar să se răspundă cererilor legitime de tranziţie democratică exprimate de poporul sirian”.

Obama şi Cameron au convenit să supravegheze atent acţiunile Guvernului sirian şi să se consulte asupra măsurilor suplimentare în zilele următoare, se mai arată în textul dat publicităţii de Casa Albă.

De asemenea, preşedintele Obam a avut şi o discuţie telefonică, sâmbătă, cu regele Abdallah al Arabiei Saudite, în urma căreia ambii lideri au făcut apel la încetarea imediată a violenţelor din Siria.

Discuţia a avut loc după ce Arabia Saudită, care a rămas tăcută mult timp în legătură cu revolta din Siria, a început să îşi facă auzită vocea in Orientul Mijlociu şi să condamne regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

De asemenea, oficialii americani au mai arătat că intenţionează să ceară în mod explicit preşedintelui sirian să renunţe la putere. Acest pas nu a făcut până acum niciodată de către America, nici în cazul liderului libian Muammar Gaddafi.
 

×
x close