SUA și Marea Britanie au oferit Suediei garanții de securitate în timpul procesului său de aderare la NATO | Urmează o schimbare în arhitectura de securitate din nordul Europei

SUA și Marea Britanie au dat Suediei ”promisiuni concrete” de protecție militară între cererea sa de aderare la NATO și acceptarea sa oficială în alianță.

Deși neutră din secolul al XIX-lea, Suedia se pregătește să abandoneze politica de nealiniere și să se alăture blocului militar condus de SUA în acest an.

Suedia și Finlanda se pregătesc să depună cereri de aderare la alianța NATO în această vară. Politicienii din Stockholm au cochetat de mult cu ideea, dar prim-ministrul Magdalena Andersson a declarat la începutul acestei luni că ”peisajul de securitate” al Europei s-a schimbat complet în urma ofensivei militare a Rusiei asupra Ucrainei și că Suedia își va reevalua neutralitatea..

În cazul în care Suedia solicită aderarea, Regatul Unit și SUA au promis că vor oferi protecție militară între cerere și aderare, după care clauza de apărare reciprocă a alianței va intra în vigoare, potrivit mai multor surse guvernamentale.

O sursă a spus că, deși membrilor NATO le este interzis să exprime orice garanții formale de protecție pentru non-membri, aceștia ar putea totuși să ia măsuri informale, cum ar fi staționarea de trupe în Suedia, găzduirea de exerciții militare și oferirea de ”sprijin politic”.

„În practică, Suedia va fi tratată ca membru NATO cu drepturi depline la scurt timp după o declarație de interes”, potrivit The Press United.

Rusia a avertizat că includerea Suediei și Finlandei în NATO ar avea „consecințe militare și politice” și ar amenința stabilitatea în Europa.

Dmitri Medvedev, fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului Național de Securitate al Rusiei, a declarat la începutul acestei luni că Rusia va trebui să-și consolideze forțele în regiune ca răspuns și a indicat în mod expres explicit că regiune baltică ar putea să nu mai fie "liberă de arme nucleare", cu referire la exclava rusă Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania.

"Ar putea să nu mai fie vorba despre niciun fel de statut non-nuclear pentru regiunea baltică. Echilibrul trebuie restabilit", a spus oficialul rus.

"Până acum, Rusia nu a luat astfel de măsuri şi nu avea de gând să o facă. Dar dacă ni se va forța mâna, ei bine, rețineți că nu noi am propus asta", a adăugat el.

Neutralitate armată

Țările nordice sunt asemănătoare între ele în multe privințe, dar au urmat politici de securitate foarte diferite de la al Doilea Război Mondial. În mare măsură, aceste diferențe reflectă experiențele diferite ale vecinilor în timpul războiului.

Danemarca și Norvegia au căutat neutralitatea, dar au fost ocupate de Germania nazistă în 1940.

Finlanda a respins inițial o invazie sovietică în războiul de iarnă din 1939–1940. Mai târziu, s-a trezit luptând de partea lui Hitler până când s-a putut elibera de război.

Singură, Suedia, dintre țările nordice a scăpat de ororile războiului și ocupației cu o politică de neutralitate menită să-și asigure supraviețuirea. Faptul că această politică a reușit s-a datorat în mare parte faptului că calculul militar al lui Hitler nu a necesitat achiziționarea teritoriului suedez; îşi putea atinge obiectivele în zonă prin alte mijloace.

După război, Suedia a avut în vedere formarea unei uniuni nordice de apărare cu Danemarca și Norvegia. Dar negocierile s-au întrerupt, în principal pentru că Norvegia credea că doar o alianță cu puterile maritime anglo-saxone îi poate garanta securitatea.

Suedia nu era pregătită pentru o astfel de alianță, în parte din cauza situației din Finlanda. Ieșind din război, Finlanda – care fusese o singură țară cu Suedia timp de șase secole până în 1809 – se afla într-o poziție precară.

Și-a pierdut al doilea oraș ca mărime, Viborg, și a fost forțat să accepte un tratat de prietenie cu Uniunea Sovietică. A avut restricții asupra forțelor sale armate și a unei baze militare sovietice imediat la vest de capitala Helsinki. Sovieticii au dominat și Comisia Aliată de Control însărcinată cu supravegherea țării în anii imediat postbelici.

Atacul Rusiei a unificat NATO și a făcut ca extinderea acesteia să fie mult mai probabilă.

Pentru Suedia,să se asigure că Finlanda nu a căzut sub jugul sovieticilor era un interes vital. Liderii suedezi credeau că orice mișcare către o alianță occidentală mai largă ar face poziția Finlandei și mai precară. Și deși au evitat să spună acest lucru în public, această considerație a fost principalul motiv pentru politica de neutralitate armată a Suediei în timpul Războiului Rece.

Dar neutralitatea nu a însemnat neglijarea forțelor armate. Pe tot parcursul Războiului Rece, Suedia a menținut forțe militare robuste, inclusiv o forță aeriană care pentru o vreme a fost văzută ca fiind a patra cea mai puternică din lume.

Politica sa oficială a fost una de nealiniere militară strictă, dar a făcut și pregătiri ascunse pentru a coopera cu Statele Unite și NATO în caz de război, iar poziția sa a fost în general văzută ca favorabilă intereselor de securitate occidentale în regiune.

Un cutremur politic

Odată cu căderea Uniunii Sovietice, situația de securitate din nordul Europei s-a schimbat dramatic. Finlanda, care își consolidase treptat poziția de democrație nordică independentă, putea acum să arunce ultimele cătușe ale perioadei postbelice.

Cele trei state baltice — Estonia, Letonia și Lituania — se eliberaseră de Uniunea Sovietică chiar înainte de dispariția sa oficială. Și în 1995, Finlanda și Suedia au aderat la Uniunea Europeană, o mișcare pe care ambele țări o consideraseră anterior imposibilă din cauza politicilor lor de neutralitate.

Pentru cele două țări, aderarea la UE a însemnat renunțarea la conceptul de neutralitate. Dar acest lucru nu a stârnit imediat discuții despre aderarea la NATO. Aceștia au fost anii Cartei de la Paris din 1989, care urmărea construirea unui ordin de securitate european care să includă Rusia, și ai conferințelor care au dus la înființarea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Finlanda și Suedia au avut speranța că vor putea dezvolta o relație de securitate constructivă cu o Rusie democratică și reformatoare. Chiar și după ce Estonia, Letonia și Lituania au devenit membre la NATO și UE mai târziu, au existat puține dezbateri în Suedia sau Finlanda cu privire la reconsiderarea statutului militar nealiniat.

Începând cu 2008 însă, lucrurile la Moscova au început să se schimbe semnificativ. Invazia Georgiei de către Rusia în acel an a dezvăluit că pragul său de utilizare a forței militare pentru a-și urmări obiectivele politice a fost substanțial mai scăzut decât credeau mulți, iar în declarațiile politice ale Moscovei a început să se strecoare un ton distinct revizionist.

Aceste tendințe s-au accelerat dramatic în 2014, când Rusia a încercat să împiedice Ucraina să urmărească un acord de asociere cu Uniunea Europeană și să dezmembraze țara prin agresiune militară.

Invazia pe scară largă de către Rusia a Ucrainei din acest an schimbă din nou drastic peisajul geopolitic. Scopul imediat al lui Putin este de a supune Ucraina, dar el duce și un război împotriva Occidentului.

Liderul rus și acoliții săi au arătat clar că doresc să înlocuiască ordinea de securitate post-1989 în Europa cu aranjamente care afectează suveranitatea altor țări.

Și așa cum prăbușirea Uniunii Sovietice a determinat Suedia și Finlanda să-și reconsidere relațiile cu Europa, cutremurul politic actual le-a determinat să reconsidere elementele fundamentale ale politicilor lor de securitate, inclusiv relațiile lor cu NATO.

Rezultatul războiului din Ucraina este încă necunoscut. Este imposibil de prezis ce fel de țară va fi Rusia în deceniile următoare, dar probabil că va apărea o țară care este atât mai slabă din punct de vedere economic și militar, cât și mai disperată și mai periculoasă din punct de vedere politic.

Regimul Putin – indiferent dacă el sau unul dintre asociații săi este la cârmă – este puțin probabil să renunțe la ambițiile sale imperiale atâta timp cât va rămâne la putere.

Această realitate schimbă în mod fundamental considerentele de securitate atât din Helsinki, cât și din Stockholm. Creșterea cheltuielilor pentru apărare este în mod clar o parte a răspunsului la noua situație de securitate.

Atât Suedia, cât și Danemarca au anunțat că își vor crește cheltuielile pentru apărare la două procente din PIB, Suedia până în 2028. Norvegia, Finlanda și cele trei state baltice sunt deja acolo mai mult sau mai puțin.

Din 2014, Finlanda și Suedia și-au extins, de asemenea, dramatic cooperarea militară cu NATO, Statele Unite și Regatul Unit, creând o fundație pentru pașii de cooperare ulterioară. De mai bine de un deceniu, forțele aeriene suedeze, finlandeze și norvegiene se antrenează împreună aproape săptămânal.

Dar, doar consolidarea capacităţilor de apărare nu mai este considerată suficientă, motiv pentru care aderarea la NATO devine rapid o realitate. Atât Finlanda, cât și Suedia au luat în considerare alternative.

Cele două guverne au trimis o scrisoare tuturor celorlalți membri ai UE, amintindu-le de prevederea de solidaritate din paragraful 42.7 din tratatele UE, care este similară cu clauza de apărare colectivă din articolul 5 din Carta NATO.

Inițiative importante pentru consolidarea integrării politicii de apărare și securitate a UE sunt în desfășurare, dar în ceea ce privește apărarea teritorială, duplicarea instituțiilor și structurilor de comandă ale NATO ar avea puțin sens și nu se va întâmpla. Și, desigur, UE nu include cele două națiuni cu cea mai mare relevanță militară pentru nordul Europei - Statele Unite și Regatul Unit.

Atât Suedia, cât și Finlanda vor continua probabil să urmeze măsuri care ar transforma UE într-o alianță de securitate mai puternică, dar când vine vorba de apărarea teritorială, pur și simplu nu există nicio alternativă la NATO. Aceasta a fost concluzia clară a proceselor independente pe care Helsinki și Stockholm le-au întreprins pentru a evalua alternativele, informează Foreign Affairs.

O schimbare în peisaj

Când Finlanda și Suedia se vor alătura NATO, arhitectura de securitate din nordul Europei se va schimba. Fiecare țară aduce alianței capacități militare considerabile: Finlanda menține o armată cu rezerve substanțiale, iar Suedia are forțe aeriene și navale puternice, în special submarine.

Având în vedere că avioanele de luptă avansate Gripen din Suedia au fost adăugate la F35-urile comandate sau în curs de livrare în Norvegia, Danemarca și Finlanda, peste 250 de avioane de luptă extrem de moderne vor fi disponibile în regiune în ansamblu. Operate împreună, vor fi o forță substanțială.

Controlul integrat al întregii zone va facilita apărarea Estoniei, Letoniei și Lituaniei, deoarece teritoriul suedez și spațiul aerian în special sunt importante pentru astfel de eforturi. Acest lucru va consolida descurajarea și va face mai puțin probabil un conflict acolo, conform studiilor publicate atât de Suedia, cât și de Finlanda.

Dar poate cea mai importantă consecință a aderării Finlandei și Suediei la NATO ar fi creșterea forței politice a alianței ca pilon al apărării Europei și a zonei transatlantice. Ambele țări vor contribui la facilitarea unei coordonări mai profunde între UE și NATO, contribuind astfel la o mai bună împărțire a sarcinilor peste Atlantic – un obiectiv de o importanță crescândă în lumina cerințelor mai mari impuse Statelor Unite de situația de securitate din Asia de Est.

Chiar dacă se alătură NATO, Finlanda și Suedia vor avea probabil grijă să nu provoace în mod nejustificat Rusia. Norvegia, care a combinat cu succes integrarea militară puternică în NATO cu o politică de reasigurare față de Rusia, ar putea servi drept model.

Forțele și instalațiile ruse din Peninsula Kola — în imediata vecinătate atât a teritoriului norvegian, cât și a celui finlandez — au o importanță fundamentală pentru capacitățile nucleare strategice ale Rusiei, iar Finlanda este, desigur, aproape de centrul populației majore și de nodul industrial. din Sankt Petersburg.

Parțial din aceste motive, nici Finlanda, nici Suedia nu vor căuta o bază permanentă a unor unități NATO majore pe teritoriul lor și ambele au probabil aceleași rezerve cu privire la adăpostirea armelor nucleare pe care le-au exprimat Danemarca și Norvegia atunci când s-au alăturat alianței.

Pe măsură ce summitul NATO de la Madrid se apropie, alianța va trebui să ia în considerare cererile Finlandei și Suediei de aderare rapidă. Acest lucru ar trebui văzut nu numai ca o modalitate de a consolida stabilitatea zonelor nordice și baltice, ci și ca o oportunitate de a consolida alianța în ansamblu într-un moment în care agresiunea militară a Rusiei a făcut acest imperativ.