Antena 3 CNN Externe SUA, despre Julian Assange, proaspăt eliberat: „A pus oameni în pericol”

SUA, despre Julian Assange, proaspăt eliberat: „A pus oameni în pericol”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:45 26 Iun 2024 Modificat la 23:45 26 Iun 2024
Julian Assange profimedia
Julian Assange este în libertate. Sursa foto: profimedia images

Statele Unite au apreciat miercuri că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, care în prezent este liber după un acord cu justiţia americană, a pus oameni în "pericol" difuzând mii de documente confidenţiale în anii 2010, relatează AFP, conform Agerpres

"Documentele publicate furnizau informaţii care permiteau identificarea unor persoane în contact cu Departamentul de Stat, inclusiv lideri de opoziţie, activişti pentru drepturile omului din întreaga lume, a căror situaţie au fost pusă în pericol din cauza dezvăluirii lor publice", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

"De asemenea, aceasta a fost o piedică în calea personalului american de a construi relaţii şi de a purta discuţii sincere", a adăugat Miller.

În cursul zilei, Assange, 52 de ani, a fost eliberat după o audiere rapidă la tribunalul federal american din Saipan, în Insulele Mariane de Nord. El s-a întors în Australia, ţara sa de origine.

Conform acordului, fostul informatician a pledat vinovat pentru obţinerea şi divulgarea de informaţii referitoare la apărarea naţională.

Justiţia americană îl urmărea pentru că a făcut publice începând din 2010 peste 700.000 de documente confidenţiale despre activităţile militare şi diplomatice ale Statelor Unite, mai ales în Irak şi Afganistan.

Assange este văzut de susţinătorii săi drept un erou al libertăţii de exprimare, dar criticii săi îl acuză că a difuzat mari cantităţi de documente guvernamentale fără nicio filtrare.

La acea dată, Departamentul de Stat "a trebuit să facă tot posibilul pentru a scoate oamenii din pericol", a subliniat Miller, fără a putea oferi detalii.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane a refuzat să comenteze atât acordul de justiţie în sine, cât şi negocierile cu Australia, în special cele care au făcut posibilă rezolvarea acestei telenovele juridice de aproape 14 ani.

×
Parteneri
x close