Antena 3 CNN Externe SUA îşi întăresc forţele împotriva SI. Cu cine se aliază

SUA îşi întăresc forţele împotriva SI. Cu cine se aliază

O.P.
1 minut de citit Publicat la 08:19 13 Oct 2014 Modificat la 08:19 13 Oct 2014
Capture41.jpg
Turcia a autorizat Statele Unite să folosească bazele sale aeriene, în special importanta bază de la Incirlik, în sud, pentru a lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), a anunţat duminică un oficial din domeniul Apărării, relatează AFP.

"Detaliile utilizării (bazelor turce în lupta împotriva SI) sunt în continuare în curs de elaborare", a declarat acest oficial pentru AFP, sub protecţia anonimatului.

Forţele aeriene americane folosesc de mult timp baza de la Incirlik, situată în sudul Turciei, iar aproximativ 1.500 de americani sunt staţionaţi în aceasta.

Însă, până în prezent avioanele americane folosite în bombardamente împotriva SI decolează de la bazele aeriene Al-Dhafra din Emiratele Arabe Unite (EAU), Ali al-Salem din Kuwait şi Al-Udeid din Qatar, unde se află şi Centrul Operaţional Aerian american pentru 20 de ţări din regiune (CAOC).

Baza din Qatar este dotată cu o pistă de aterizare de 4,5 kilometri şi constituie un important centru logistic, în cadrul căruia se află şi un vast depozit de muniţie.

Avioane americane de tip F-16 sunt staţionate de anul trecut şi în Iordania, iar Pentagonul are acorduri cu Omanul pentru a utiliza bazele militare din acest stat.

Armata americană poate, în plus, să utilizeze o bază din Diego Garcia, un teritoriu britanic de la Oceanul Indian, pentru bombardiere de tip B-52, B-1 şi B-2.

×
x close