Senatorul
democrat Barack Obama şi fostul guvernator republican de Arkansas,
pastorul baptist Mike Huckabee sunt marii câştigători ai
alegerilor preliminare
din statul Iowa. Cei doi au acum mari şanse de a fi desemnaţi
candidaţi oficiali la alegerile prezidenţiale din partea propriilor
partide. Însă nimic nu e bătut în cuie, surprize mai
pot veni din partea candidaţilor situaţi astăzi pe locul 2.
Candidatul
de culoare Barack Obama a obţinut 37 la sută din opţiunile de vot.
Principalul său adversar, senatoarea de New York Hillary Clinton s-a
clasat pe locul doi, la egalitate cu fostul senator John Edwards. Cei
doi au obţinut fiecare câte 30 la sută dintre opţiuni. În
tabăra republicană, pastorul baptist Mike Huckabee a obţinut 34 la
sută dintre opţiunile de vot. El a fost urmat de Mitt Romney, fost
guvernator de Massachusetts, la diferenţă de 9 puncte.
Adunările
de tip ?caucus? constituie o serie de reuniuni, 1.784 în
total, organizate în locuri publice - şcoli, biblioteci, chiar
hoteluri, în cele 99 de comitate din micul stat rural, Iowa,
situat în centrul Statelor Unite. Participarea la reuniuni este
rezervată militanţilor fiecărui partid, cu vârsta de cel
puţin 18 ani. Aceştia se pot înscrie în partid inclusiv
în ziua adunării şi îşi pot chiar schimba afilierea
politică până înainte de vot.
În
Partidul Republican, procedurile sunt simple. După discuţii,
alegătorii înscriu numele candidatului preferat pe o foaie de
hârtie, iar cel care obţine cele mai multe voturi este
declarat învingător.
Pentru
Partidul Democrat, procedura este mult mai complexă, deoarece nu
există buletine de vot şi nici vot deschis. Grupurile care susţin
diferiţi candidaţi se adună
în locuri diferite ale sălii
de şedinţă şi fiecare candidat trebuie să obţină cel puţin 15
la sută din voturi pentru a fi declarat ?viabil?.
Antena
3