Antena 3 CNN Externe SUA. Doi oameni au murit, iar acoperişul unui stadion s-a prăbuşit, din cauza ninsorilor

SUA. Doi oameni au murit, iar acoperişul unui stadion s-a prăbuşit, din cauza ninsorilor

1 minut de citit Publicat la 13:20 13 Dec 2010 Modificat la 13:20 13 Dec 2010
SUA. Doi oameni au murit, iar acoperişul unui stadion s-a prăbuşit, din cauza ninsorilor
Foto: Antena 3
O furtună de iarnă deosebit de puternică a adus ninsori abundente şi viscol într-o mare parte a Statelor Unite. Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa în accidente, iar acoperişul unui mare stadion de fotbal american s-a prăbuşit, sub greutatea zăpezii.

Acoperişul gonflabil al stadionului Metrodome din Minneapolis nu a rezistat tonelor de zăpadă adunate după ninsorile deosebit de abundente din ultimele zile. Nimeni nu a fost rănit, dar stadionul a devenit, deocamdată, inutilizabil.

"Ne gândeam că vom reveni dimineaţa, ca să terminăm curăţarea acoperişului, dar, din nefericire, acumularea de zăpadă sau gheaţă au supraîncărcat câteva panouri de acoperiş şi le-au perforat, ceea ce a provocat prăbuşirea."
 


Prăbuşirea acoperişului din Minneapolis este doar cea mai spectaculoasă consecinţă negativă a uriaşei furtuni de zăpadă din Vestul Mijlociu american. Traficul aerian şi cel rutier au serios de suferit din cauza vizibilităţii reduse. Mai multe autostrăzi au fost închise iar pe aeroporturile din Chicago au fost anulate peste 1.600 de zboruri. Şoferii au reuşit cu greu să-şi scoată maşinile din nămeţi.

Un bărbat şi-a pierdut viaţa într-un accident, pe o stradă cu polei din Indianapolis, iar altul a suferit un atac cardiac în timp ce curăţa zăpada, în Minnesota. Furtuna se deplasează acum spre est. Meteorologii prevăd că, deşi, în unele zone, ninsorile vor înceta, condiţiile de trafic se vor înrăutăţi. Aceasta pentru că temperatura va scădea sub limita la care sarea nu mai poate împiedica formarea poleiului.

×
Etichete: SUA ninsoare prabusit
x close