Oamenii, care erau angajaţi să vopsească edificiul au fost salvaţi de o echipă de pompieri ajunsă de urgenţă la faţa locului.
Muncitorii au stat mai bine de o oră şi jumătate, agăţaţi doar de corzile de siguranţă, la etajul al 12-lea al clădirii. La apelul disperat al unor colegi, echipele de salvare au ajuns în număr mare în jurul clădirii. După minute bune de pregătire, un pompier a coborât de pe acoperiş pentru a salva viaţa muncitorilor.
Temerarul a ajuns până la unul dintre muncitorii aflaţi în pericol şi a reuşit să-l coboare de pe clădire. Apoi s-a întors să-l salveze şi pe al doilea.
Sute de trecători l-au aplaudat pe pompierul erou, care a salvat cele două vieţi.