Antena 3 CNN Externe SUA trimit încă două distrugătoare în Europa

SUA trimit încă două distrugătoare în Europa

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:02 29 Iun 2022 Modificat la 10:03 29 Iun 2022
Ross Rota Youtube
Sursa foto: Captură YouTube

O declarație în acest sens a venit de la Jake Sullivan, principalul consilier diplomatic și militar al președintelui american Joe Biden, semnalează realizatorul Antena 3 și analistul militar Radu Tudor pe blogul său.

Sullivan a arătat că "mai multe state NATO vor promite, la rândul lor, suplimentarea contribuțiilor lor în materie de apărare a Flancului de Est", cu un accent special pe Marea Baltică.

Potrivit oficialului american, Statele Unite vor anunța şi o creștere la șase, de la patru în prezent, a numărului distrugătoarelor dislocate la baza navală spaniolă Rota, iar problema bugetelor pe care statele membre le alocă Apărării va fi de asemenea abordată, cu referire la cererea Washingtonului ca toate statele membre să angajeze pentru acest sector cel puțin 2% din PIB.

"La finalul summitului va exista un dispozitiv mai robust, mai eficient, mai credibil (…) pentru a adresa o amenințare rusească mai acută și mai gravă, nu doar din cauza a ceea ce au făcut ei în Ucraina, dar și din cauza modului în care (rușii) și-au schimbat poziționarea față de Belarus", a explicat consilierul lui Biden, făcând referire la anunțul Rusiei despre livrarea către Belarus, în lunile următoare, a unor rachete Iskander, ce pot fi echipate inclusiv cu focoase nucleare.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat deja că una dintre deciziile summitului va fi creșterea efectivelor Forței de răspuns a NATO de la 40.000 la 300.000 de militari.

În ceea ce privește Ucraina, statele NATO, care deja au transferat Kievului arme în valoare de miliarde de dolari, vor conveni la Madrid "un program de asistență complet", pentru a ajuta această țară invadată de Rusia să-și impună dreptul său la legitimă apărare, a arătat Stoltenberg la o conferința de presă comună cu premierul spaniol Pedro Sanchez.

Foto: vasul american de război Ross revine în baza spaniolă Rota

×
Etichete: SUA Rota distrugatoare
x close