În opinia sa, umbra influenţe iraniene se extinde asupra Orientului Mijlociu, de la Golful Persic şi Irak, până în Teritoriile Palestiniene. 'Avem interesul comun de a împiedica umbra Iranului să capete forma unui nor nuclear', a spus Gregory Schulte, în opinia căruia, singurul lucru care mai desparte ambiţiile regimului de la Teheran de realizarea armei nucleare este achiziţionarea de material fuzibil. Oficialul american a avertizat că Iranul face progrese în domeniul îmbogăţirii uraniului, la centrala de la Natanz şi la noul reactor cu apă grea aflat în construcţie la Arak.
Ambasadorul american a respins motivaţiile invocate de regimul de la Teheran în ceea ce priveşte cele două instalaţii, afirmând că Iranul nu are nevoie să producă uranium îmbogăţit, pentru că nu are reactoare nucleare şi nici planuri credibile pentru a construi aşa ceva în viitor.
Rompres