Anchetatorii
americani afirmă că au soluţionat unul din cele mai grave cazuri
de atac terorist, de după 11 septembrie 2001 - cel al scrisorilor
otrăvite cu antrax. Procurorii sunt convinşi că singurul vinovat
este un biolog, dintr-un laborator militar, care s-a sinucis când
şi-a dat seama că va fi acuzat de omucidere.
Imediat
după atentatele de la 11 septembrie 2001, scrisorile cu antrax au
făcut cinci victime şi au terorizat întreaga Americă.
Plicurile care conţineau bacilul mortal, sub forma unei pulberi
albe, au fost adresate, între alţii, unor senatori şi unor
mari instituţii de presă. Pe lângă cele cinci victime au mai
fost infectate 17 persoane, care au supravieţuit. După aproape
şapte ani de anchetă, FBI afirmă că a identificat vinovatul -
cercetătorul Bruce Ivins de la laboratorul militar din Fort Detrick.
Ivins nu mai poate, însă, răspunde pentru faptele sale,
deoarece s-a sinucis la 29 iulie.
"În
săptămânile dinaintea morţii sale, am discutat cu avocaţii
săi despre direcţia pe care o luase ancheta, deoarece, pe baza
probelor pe care le aveam, consideram că-i putem dovedi vinovăţia
în faţa unui juriu, fără nici o îndoială",
susţin cei de la FBI.
Procurorii
spun că Ivins a acţionat singur şi că mobilul său ar fi legat de
problemele psihologice de care suferea. Înaintea sinuciderii,
biologul de 62 de ani se plângea că este "persecutat"
de FBI. Avocaţii săi nu sunt nici acum convinşi de versiunea
anchetatorilor. Ei amintesc că FBI a învinuit, ani de zile, un
alt om de ştiinţă de la Fort Detrick, care până la urmă a
fost scos de sub acuzare şi a primit şi aproape 6 milioane de
dolari ca despăgubiri.
Antena 3