"Aceste eforturi intervin după instruirea iniţială pentru utilizarea sistemelor de artilerie, pe care militarii ucraineni au primit-o în altă parte; vom avea acţiuni de pregătire pentru folosirea sistemelor radar şi a vehiculelor blindate care sunt incluse în pachetul de asistenţă pentru securitate aprobat recent", a declarat vineri seară John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, potrivit Mediafax.
John Kirby a precizat că Germania reprezintă doar una dintre cele trei ţări în care armata americană va antrena militari ucraineni în afara Statelor Unite. Celelalte două ţări nu au fost dezvăluite.
Acţiunile de instruire vor fi efectuate în principal de instructori din cadrul Gărzii Naţionale din Florida.