Rusia riscă să piardă locul în organizaţia statelor puternic industralizate - G8 -, avertizează secretarul de Stat american, John Kerry, în contextul operaţiunilor militare ruse din Ucraina.
"Dacă operaţiunile din Ucraina continuă, preşedintele Vladimir Putin ar putea să nu mai aibă niciun summit G8 la Soci, ba chiar Rusia ar putea părăsi G8", a atras atenţia şeful diplomaţiei americane, citat de AFP, conform Mediafax.
"Dacă Rusia vrea să mai fie membră a G8, trebuie să se comporte ca o ţară G8", a subliniat Kerry.
"Ţările G8 şi altele sunt pregătite să meargă până la capăt pentru a izola Rusia din cauza invaziei militare în Crimeea", a insistat secretarul de Stat american, ameninţând Rusia cu "sancţiuni şi izolare economică".
Rusia urmează să organizeze în iunie, în staţiunea Soci, un summit al G8. Ca măsuri de retorsiune faţă de operaţiunile ruse în Ucraina, Franţa şi Marea Britanie au anunţat că nu mai participă la reuniunile pregătitoare organizate în perspectiva summitului de pe litoralul Mării Negre.
Grupul statelor puternic industrializate - G8 - include Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Canada şi Rusia.
Rusia a devenit membră a organizaţiei în anul 1998.