Diplomaţia venezueleană acuză Statele Unite că au închis spaţiul aerian şi culoarul de zbor pentru aeronava care îl avea la bord pe preşedintele Nicolas Maduro, complicându-i astfel voiajul spre China.
Autorităţile americane au refuzat să comenteze şi nici nu au confirmat sau infirmat incidentul.
"În zborul nostru spre China, am fost informaţi de autorităţile SUA că cererea noastră de a intra în spaţiul aerian american a fost respinsă", a declarat ministrul de externe venezuelean, Elias Jaua, citat de presa centrală de la Caracas.
"Condamnăm cu fermitate acest gest, pe care îl considerăm un alt act de agresiune al Imperiului Nord-American", a adăugat Jaua.