"Rezultatele noastre arată că emisii de metan ar putea fi de până la 2,7 ori mai mari decat estimrile (oficiale), în partea central-sudică a ţării, o regiune-cheie pentru producţia de petrol şi rafinare", a declarat Scott Miller, un cercetător la Universitatea Harvard, unul dintre principalii autori ai acestei lucrări publicate în cea mai recentă ediţie online a Rapoartelor Academiei Nationale de Ştiinţă.
În aceste state din regiunea central-sudică, cum ar fi Texas, emisiile provenind de la producţia de petrol şi gaze ar putea reprezenta 50% din totalul emisiilor de metan din regiune, de aproape cinci ori mai mult decât volumul avansat de EPA, potrivit acestor cercetători de la Laboratorul National Lawrence Livermore de la Universitatea California, la Berkeley, şi Universitatea Harvard (Massachusetts).
Metanul este al doilea cel mai important gaz cu efect de seră după dioxidul de carbon (CO2), subliniază cercetătorii, al căror studiu ar putea ajuta autorităţile naţionale şi statele să elaboreze strategii de reducere a emisiilor, susţin oamenii de ştiinţă.
Echipa de cercetare s-a bazat pe un model pe calculator care permite urmărirea variaţiilor de metan în atmosferă şi identificarea surselor acestora în Statelor Unite. S-a lucrat pe estimările iniţiale din 2007 şi 2008, când SUA şi-au crescut puternic producţia de gaze naturale.
Emisiile de metan provin dintr-o varietate de activităţi umane, inclusiv de la forajul petrolier, rafinarea petrolului, producţia de cărbune, depozite de deşeuri şi zootehnie, care ar putea produce de două ori mai mult aces gaz, decât volumul estimat anterior.
Aproximativ 60% din emisiile de metan din lume sunt produse de activitatea umană, restul de 40% provenind din surse naturale.
"Această analiză oferă cea mai solidă şi cea mai detaliată estimare din prezent a emisiilor de metan în Statele Unite", afimă Anna Michalak de la Departamentul de Ecologie din cadrul Carnegie Institut for Science şi profesor la Universitatea Stanford, alt autor al studiului.
Metanul blochează de 70 de ori mai multă căldură în atmosferă decât CO2, însă are o durată de viaţă mult mai scurtă, de zece ani, în comparaţie cu un secol în cazul dioxidului de carbon.
