În timp ce studenții din mai multe facultăți din SUA își încheie examenele finale săptămâna aceasta și se pregătesc pentru vacanța de iarnă, o parte dintre ele, inclusiv Harvard, U.S.C. și Cornell, își sfătuiesc studenții străini să revină în campus înainte de învestirea președintelui ales Donald J. Trump, pe data de 20 ianuarie, informează The New York Times.
În timpul ultimei sale administrații, Trump a impus restricții privind intrarea în Statele Unite din șapte țări majoritar musulmane, o politică care a blocat mii de studenți care se aflau în străinătate la momentul respectiv. Mai târziu, în timpul mandatului său, Trump a adăugat mai multe țări pe lista restricțiilor de călătorie. Și a vorbit despre dorința de a reimpune aceste restricții odată ce se va întoarce la Casa Albă.
„Este probabil ca o interdicție de călătorie să intre în vigoare imediat după inaugurare”, a avertizat universitatea Cornell studenții pe site-ul său, la sfârșitul lunii trecute, sfătuindu-i să se întoarcă în Statele Unite înainte de începerea cursurilor semestrului de primăvară, pe 21 ianuarie. „Este probabil ca interdicția să includă cetățeni din țările vizate în prima administrație Trump: Kârgâzstan, Nigeria, Myanmar, Sudan, Tanzania, Iran, Libia, Coreea de Nord, Siria, Venezuela, Yemen și Somalia. Noi țări ar putea fi adăugate la această listă, în special China și India.”
De asemenea, facultățile îi avertizează pe toți studenții să se pregătească pentru posibile întârzieri la frontieră și în prelucrarea documentelor.
„Alocați timp înainte de începerea semestrului, înainte de sărbătoarea Martin Luther King din ianuarie”, a recomandat Harvard pe site-ul său pentru studenții internaționali.
University of Massachusetts Amherst, Massachusetts Institute of Technology, University of Pennsylvania și Wesleyan University au emis recomandări și orientări similare. Sfaturile sunt de natură preventivă, deoarece politicile noii administrații rămân incerte.
Trump a declarat că dorește să aducă înapoi sau să consolideze unele dintre restricțiile de călătorie pe care le-a impus în primul său mandat.
În cadrul unui eveniment desfășurat în septembrie cu un donator republican, Miriam Adelson, Trump a declarat că va „închide granița și va aduce înapoi interdicția de călătorie”, referindu-se aparent la restricțiile sale privind călătoriile din unele țări majoritar musulmane. El a mai spus că va „interzice reinstalarea refugiaților din zone infestate de teroare, precum Fâșia Gaza”.
Peste 1,1 milioane de studenți din afara Statelor Unite au fost înscriși în colegiile și universitățile americane în anul universitar 2023-24, potrivit Open Doors, un proiect de date finanțat parțial de Departamentul de Stat al SUA.
India a fost cel mai frecvent loc de origine pentru studenții internaționali anul trecut, urmată de China; împreună, acestea au reprezentat mai mult de jumătate din totalul studenților internaționali din țară. Coreea de Sud s-a clasat pe locul al treilea.
Trump va declara stare de urgență în SUA și va folosi "resurse militare" la începutul mandatului său
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a confirmat în noiembrie că va declara stare de urgență la nivel național și că intenționează să folosească forțele armate americane pentru a-și implementa planul de expulzare în masă a migranților ilegali.
"Vești bune: viitoarea administrație Donald Trump este pregătită să declare stare de urgență națională și să folosească resursele militare pentru a lupta, printr-un program de expulzări masive, împotriva invaziei (permise de președintele Joe) Biden", a postat Tom Fitton, directorul organizației conservatoare Judicial Watch, pe platforma Truth Social a președintelui ales.
Trump însuși și-a confirmat intenția printr-o replică scurtă la această postare, afirmând că "este adevărat".
În Statele Unite se află în prezent peste 11 milioane de migranți ilegali, potrivit estimărilor. Asociațiile de apărare a drepturile omului sunt alarmate de intențiile viitorului președinte în legătură cu acești migranți şi de consecințele măsurilor promise de liderul republican asupra statului de drept.
Mai mulți economiști consideră că, pe lângă costul aplicării unui astfel de program de expulzări masive, deportarea a milioane de migranți ar afecta economia americană, confruntată deja cu un deficit de forță de muncă.
Planul lui Trump: migranții ilegali, deportați fie de Garda Națională, fie de armată
Donald Trump a declarat în aprilie anul curent că Garda Națională, un corp militar subordonat statelor federale care compun SUA, "ar trebui să fie capabilă" să efectueze expulzările.
"Dacă nu, aș folosi armata", a mai spus el la momentul respectiv.
Constituția SUA îi permite președintelui să declare "urgență națională" în situații excepționale.
În primul său mandat, Donald Trump s-a folosit de această prevedere pentru a aloca un buget de 8 miliarde de dolari în scopul ridicării unui zid la granița cu Mexic.
Legitimat de victoria sa categorică la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie, el și-a semnalat deja hotărârea de a acționa rapid pe acest subiect de îndată ce va prelua oficial postul de președinte al SUA, pe 20 ianuarie 2025. În prealabil, președintele ales a nominalizat în funcții cheie trei politicieni loiali, adepți ai liniei dure împotriva migrației: Kristi Noem, Stephen Miller și Tom Homan.
Dintre aceștia, Homan, fost director al agenției însărcinate cu controlul imigrației (ICE) în timpul primului mandat al lui Trump, a fost desemnat "țar al frontierelor".
"Îl cunosc pe Tom de mult timp și nu există nimeni mai bun ca el să ne supravegheze și controleze frontierele", a spus Donald Trump, adăugând că acest colaborator al său va fi însărcinat cu toate expulzările de străini în situație ilegală către țara de origine.