Antena 3 CNN Externe Steagul Ucrainei, arborat pe Insula Șerpilor, cu un mesaj special pentru Rusia

Steagul Ucrainei, arborat pe Insula Șerpilor, cu un mesaj special pentru Rusia

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:19 07 Iul 2022 Modificat la 13:44 07 Iul 2022

Serghei Bratciuk, purtătorul de cuvânt al administrației militare din Odesa, a reconfirmat această informație, transmisă anterior de presa internațională.

"Amintiți-vă de nava de război rusă ... Insula Șerpilor - aceasta este Ucraina!", scrie pe drapelul ridicat pe insulă, după cum notează CNN.

Mesajul pentru Rusia a fost semnat de șeful administrației militare din Odesa, Maksim Marcenko, a precizat Serghei Bratciuk.

Rușii au părăsit Insula Șerpilor săptămâna trecută, după o prezență de peste patru luni, în contextul în care obiectivul a fost puternic bombardat de ucraineni.

Rusia a atacat steagul ucrainean de pe Insula Șerpilor

Forțele ruse au atacat, joi, Insula Șerpilor din Marea Neagră, asupra căreia au lansat mai multe rachete.

Informația vine de la Serghei Bratciuk, purtătorul de cuvânt al administrației militare ucrainene din Odesa.

Potrivit acestuia, atacul rus a avariat un chei.

Tirul vine la scurt timp după ce trupele ucrainene au anunțat că au arborat steagul țării pe insulă.

Presa rusă, care a citat Ministerul Apărării de la Moscova, a confirmat Insula Șerpilor a fost atacată iar tirul a fost efectuat de o aeronavă militară.

Conform sursei citate, atacul a provocat "avarii semnificative" unei instalații de pe insulă. 

Agenția ucraineană Unian a relatat că forțele Moscovei au atacat insula și în cursul zilei de miercuri, având ca obiectiv să îndepărteze drapelul arborat.

În data de 30 iunie, Rusia a anunțat că face ''un gest de bunăvoință'' și își retrage militarii din Insula Șerpilor, care a fost capturată la 24 februarie, la începutul invaziei în Ucraina.

Pe de altă parte, Kievul susține că a alungat trupele ruse cu tiruri de artilerie, rachete și drone iar Moscova nu a mai putut să-și urmărească strategia în zonă după pierderea mai multor nave de război. 

×
x close