John Cantlie, care a apărut şi în alte înregistrări video ale SI, numeşte relatarea "ultima din această serie". În înregistrarea video el arată părţi din Alep afirmând că distrugerea este cauzată nu numai de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, ci şi de raidurile coaliţiei conduse de Statele Unite.
Cantlie prezintă o şcoală religioasă dar şi un tribunal unde se aplică legea Statului Islamic, sharia, care "are 1.400 de ani". Aceasta este legea lui Dumnezeu, legea lui Allah şi nu poate fi schimbată. El citează ca exemplu pedepsirea pentru jaf cu tăierea unei mâini.
Cantlie a fost răpit în noiembrie 2012 împreună cu jurnalistul american James Foley, care a fost decapitat în august.