Un purtător de cuvânt al Statului Islamic îndeamnă adepţi ai grupării jihadiste, într-un mesaj audio, la atacuri în Statele Unite, Europa, Rusia, Australia, Irak, Siria, Iran şi Filipine, în timpul lunii sfinte a Ramadanului care a început la sfârşitul lui mai, potrivit news.ro.
Clupul a fost atribuit purtătorului de cuvânt al grupării Abi al-Hassan al-Muhajer.
„O, lei din Mosul, Rakka şi Tal Afar, Allah binecuvântează aceste braţe pure şi feţe luminoase, atacaţi-i pe cei care-l resping şi apostaţii şi luptaţi împotriva lor cu puterea unui singur om”, îndeamnă al-Muhajer. ”Cei care-l resping” este o expresie jignitoare pe care jihadiştii sunniţi o folosesc pentru a-i desemna pe musulmanii şiiţi.
„Mă adresez fraţilor în credinţă din Europa, America, Rusia, Australia şi altora. Fraţii voştri din ţările voastre au procedat bine, aşa că adoptaţi-i ca modele şi faceţi ce-au făcut ei”, mai îndeamnă el în acest mesaj.