Gruparea extremistă Statul Islamic (SI) a ameninţat să îşi intensifice atacurile împotriva Franţei, într-o înregistrare postată miercuri pe reţele de socializare şi în care apar doi jihadişti francofoni, relatează AFP.
Aceştia îl felicită pe autorul atacului de la Nisa din seara zilei de 14 iulie şi soldat cu 84 de morţi şi apoi decapitează doi bărbaţi pe care îi acuză că au 'spionat' SI - un 'mesaj' pentru Franţa, conform acestei înregistrări care menţionează de asemenea SITE, centrul american de monitorizare a site-urilor jihadiste.
Înregistrarea ar fi fost 'realizată' de SI în provincia irakiană Ninive (nord), unde SI controlează teritorii, conform SITE.
Adresându-se în franceză preşedintelui şi guvernului Franţei, unul dintre cei doi membri ai SI ameninţă să 'intensifice' atacurile.
Statul Islamic a revendicat sâmbătă atacul de la Nisa, afirmând că acesta vine "ca răspuns la apelurile grupării de a lua ca ţintă ţările care fac parte din coaliţia" antijihadistă din Irak şi Siria. Franţa face parte din această coaliţie condusă de SUA şi care bombardează poziţii ale grupării ultra-radicale.
Experţi estimează că SI nu pare să fi organizat direct recentele atacuri din Franţa sau Germania, însă este posibil să îi fi inspirat pe autorii acestora şi să încerce să îşi întărească imaginea de teroare prin revendicarea lor.