Antena 3 CNN Externe O staţiune populară din Europa introduce noi reguli pentru turişti. Măsurile vor intra în vigoare la sfârşitul lunii iunie

O staţiune populară din Europa introduce noi reguli pentru turişti. Măsurile vor intra în vigoare la sfârşitul lunii iunie

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:37 31 Mai 2024 Modificat la 16:37 31 Mai 2024
plaja
O staţiune introduce noi reguli pentru turişti. Măsurile vor intra în vigoare la sfârşitul lunii iunie Sursa foto: Getty images I Walter Bibikow

Autorităţile din staţiunea spaniolă Platja d'Aro încearcă să limiteze comportamentele antisociale ale turiştilor.

E interzis umblatul pe străzi în lenjerie intimă sau afişând păpuşi gonflabile, informează DPA.

Noile reguli adoptate de municipalitatea catalană de pe Costa Brava au ca scop limitarea exceselor turismului de petrecere.



Contravenienţii se pot aştepta la amenzi cuprinse între 300 şi 1.500 de euro, dacă ordonanţa municipală va primi aprobarea finală. Măsurile sunt prevăzute să intre în vigoare la sfârşitul lunii iunie.

Platja d'Aro va interzice pe viitor şi îmbrăcămintea nepotrivită, muzica excesiv de tare şi adunările deranjante, precum şi petrecerile care lasă în urma lor gunoi pe străzi. Nu va mai fi permisă plimbarea fără o cămaşă sau în bikini în zonele aflate departe de plajă.

Platja d'Aro este o destinaţie populară pentru petreceri.

 

×
x close